HÍREK ÖNKORMÁNYZAT POLGÁRMESTERI HIVATAL KÖZÉRDEKŰ INFORMÁCIÓK INTÉZMÉNYEK

Hírek

NOUTĂŢI CU PRIVIRE LA DATA PLĂŢILOR LA UNELE TAXE ŞI IMPOZITE LOCALE


Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 8/2016 au intrat în vigoare următoarele schimbări privitoare la stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2016, precum şi la plata acestora


Prin urmare:

  • Persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2015 au în proprietate clădiri nerezidenţiale sau clădiri cu destinaţie mixtă au obligaţia să depună declaraţii până la data de 31 mai 2016 inclusiv, conform modelului aprobat prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.

 

  • Persoanele juridice au obligaţia să depună declaraţii privind clădirile pe care le deţin în proprietate la data de 31 decembrie 2015, destinaţia şi valoarea impozabilă a acestora, până la data de 31 mai 2016 inclusiv.

 

  • Persoanele fizice şi juridice care la data de 31 decembrie 2015 deţin mijloace de transport radiate din circulaţie conform prevederilor legale din domeniul circulaţiei pe drumurile publice au obligaţia să depună o declaraţie în acest sens, însoţită de documente justificative, la compartimentele de specialitate ale autorităţii publice locale, până la data de 31 mai 2016 inclusiv.

 

  • Pentru anul 2016, primul termen de plată a impozitului pe clădiri, impozitului pe teren, respectiv a impozitului pe mijloacele de transport, se prorogă de la 31 martie 2016 la 30 iunie 2016.

 

  • Pentru anul 2016, contribuabilii care achită integral, până la 30 iunie 2016, impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, respectiv impozitul pe mijloacele de transport beneficiază de bonificaţia stabilită de consiliul local (10 %).

[vissza]

Rendezvényajánló

JÚN BAROKK FORMÁK ÚJRAGONDOLVA
22
JÚN KERESZTÚTON – néptánc-színházi előadás a bukovinai székelyek kálváriájáról
21
JÚN SHAPOVALOV ÉS A CSÍKI KAMARAZENEKAR
20
JÚN LÁNYOK, ASSZONYOK NAGY IMRE MŰVÉSZETÉBEN – időszakos kiállítás
18
JÚN UNSCENE – Művészeti Egyetemek Fesztiválja
08





 



KIADVÁNYOK A VÁROSRÓL


 



 



GALÉRIA