HÍREK ÖNKORMÁNYZAT POLGÁRMESTERI HIVATAL KÖZÉRDEKŰ INFORMÁCIÓK INTÉZMÉNYEK

OPORTUNITATE DE COLABORARE ÎN REALIZAREA OFERTEI ZILELOR MUNICIPIULUI MIERCUREA CIUC

4–7 august 2016


Primăria Municipiului Miercurea Ciuc organizează şi în acest an manifestarea „ZILELE MUNICIPIULUI MIERCUREA CIUC“, care va avea loc în perioada 4–7 august 2016 şi care va cuprinde o serie de evenimente tradiţionale, culturale, sportive, gastronomice, de artă populară şi de agrement.

 

Organizatorii oferă oaspeţilor şi locuitorilor municipiului o multitudine de programe, asigurate prin diferite instituţii, organizaţii şi  prestatori locali, precum şi invitaţi din ţară şi străinătate.

Prin prezenta invităm pe toţi cei care consideră că pot contribui la oferata Zilelor Municipiului, persoane fizice sau juridice, asociaţii civile, intreprinzătorilor particulari, prestatori de programe, societăţi comerciale etc., dornici să participe cu programele sau prestaţiile proprii, pe care le consideră că s-ar încadra în oferta programelor Zilelor Municipiului, sau doresc să contribuie financiar la reuşita acestui eveniment, să-şi depună ofertele şi să semnaleze intenţia lor de colaborare la secretariatul Primăriei Municipiului Miercurea Ciuc în vederea încheierii eventualelor contracte de colaborare.

Ofertele în scris sunt aşteptate la adresa de e-mail primaria@miercureaciuc.ro până luni, 11 iulie 2016., orele 12,00.

[vissza]

Rendezvényajánló

JÚN BAROKK FORMÁK ÚJRAGONDOLVA
22
JÚN KERESZTÚTON – néptánc-színházi előadás a bukovinai székelyek kálváriájáról
21
JÚN SHAPOVALOV ÉS A CSÍKI KAMARAZENEKAR
20
JÚN LÁNYOK, ASSZONYOK NAGY IMRE MŰVÉSZETÉBEN – időszakos kiállítás
18
JÚN UNSCENE – Művészeti Egyetemek Fesztiválja
08





 



KIADVÁNYOK A VÁROSRÓL


 



 



GALÉRIA